Pesta Porcină Africană - taxa membru asociat

SUMAR:

Pesta porcină africană (PPA) se află pe lista A a OIE. Este contagioasă și extrem de periculoasă.

Timp de mai mulți ani, numai fermele din Pirbright, Spania, Portugalia și Africa de Sud au prezentat interes față de virus, având resurse limitate pentru achiziționarea vaccinurilor, însă odată cu pătrunderea bolii în Europa, acest aspect s-a schimbat. Boala nu poate fi distinsă în practică de pesta porcină clasică deoarece ambele boli se manifestă prin diateză hemoragică și sunt la fel de contagioase. Este responsabilă pentru o mortalitate ridicată la porcinele domestice. Reprezintă cel mai mare impediment pentru dezvoltarea industriei creșterii porcilor din Africa. Totuși, este asociată cu un cu totul alt tip de virus. Este, de asemenea, o boală foarte importantă datorită răspândirii sale de-a lungul Europei, datorită efectelor sale economice negative și datorită dificultății de a fi controlată în cadrul populațiilor de porci sălbatici și de a fi eradicată în lipsa oricărui vaccin eficient. Nu prezintă importanță pentru sănătatea publică. 

Etiologie 

Virus ADN icosahedral de mari dimensiuni. Epidemiologie Boală ce amenință în mod serios țările în care există o industrie a creșterii porcilor. Prezentă în Africa, țările vest- și est- Europene, arhipelagul Caraibelor. Morbiditate și mortalitate ridicată în forma clasică; tulpina cu virulență mai scăzută este mai puțin fatală. În Africa, este transmisă prin intermediul căpușelor argaside de la porcii sălbatici către cei domestici.  În Europa, se transmite prin contact direct cu porci domestici sau sălbatici infectați. Anticorpii din colostrul scroafelor trecute prin boală asigură protecție pasivă purceilor. 

Semne clinice 

Febră ridicată, piele de culoare purpurie, letargie, anorexie, tendință la încovoiere, dezinteres față de hrană, slăbiciune generală, lipsa coordonării în mers, scurgeri nazale și oculare, diaree, vomă, avorturi și moarte după câteva zile. Anchetele epidemiologice de-a lungul timpului au relevat forme înalt virulente; în ultimele decade, au fost comune formele subacute și cronice, însoțite de febră, letargie și depresie; recuperarea are loc după câteva săptămâni, însă aceste animale rămân purtătoare de virus; cazurile cronice se manifestă prin febră intermitentă și emaciere musculară, însoțită de tumefacția edematoasă a articulațiilor și mandibulei.

Recomandare